INOVAȚIE ROMÂNEASCĂ pe bani europeni: Cum arată „drumul pietruit, cu vagi urme de asfalt”

Publicat: 13/07/2014, 18:26
Actualizat: 29/07/2014, 17:29

Sumele ce trebuie înapoiate de fiecare primărie aflată în această situație variază între unul și două milioane de euro, iar penalitățile ajung să depășească datoriile. Cu conturile blocate de 5-6 ani, în cazul unora, autoritățile locale funcționează la limită de avarie, își plătesc salariații și utilitățile, iar cei ce au de suferit sunt locuitorii rămași fără canalizare, școli sau grădinițe.

Una dintre primării a reușit să returneze, în șase ani, circa 614.000 de euro, mai puțin de jumătate din suma pe care o datorează.
Contactat de gândul, vicepremierul Liviu Dragnea admite că „oamenii (actualii primari) nu au nici o vină”, mai ales că în cele mai multe cazuri datoriile sunt moștenite de la foștii primari și spune că se caută o soluție împreună cu Ministerul Agriculturii.

Între timp, unii edili și-au pierdut orice speranță: „M-am plictisit de ce zice Dragnea. Cu statutul său de mare maestru în administrația locală, în fapte nu am văzut nimic, nici o schimbare de proceduri. Ar fi putut să intervină până acum, să rezolve această problemă”.

Cum a ajuns primăria Vlădeni (Iași) datoare cu 1,6 milioane de euro

Un drum de opt kilometri care trebuia asfaltat în cadrul unui proiect de un milion de euro, bani de la Sapard, accesați în 2004, a „îngropat” primăria Vlădeni (Iași).

Drumul, care traversează patru comune – Vâlcele, Borșa, Vlădeni, Iacobeni, Broșteni – nu a văzut însă vreodată asfalt adevărat, ci un strat subțire de smoală cu piatră. Acum drumul „arată ca un drum pietruit, cu vagi urme de asfalt”, povestește actualul primar din Vlădeni, Cătălin Brânzanu.

Pentru că Primăria Vlădeni nu a urmărit, în calitate de beneficiar, executarea lucrărilor de întreținere, după finalizarea proiectului, iar perioadele în care trebuia să facă acest lucru au expirat, APDRP a decis să rezilieze contractul Sapard. Astfel că banii pe care primăria îi primise de la Sapard trebuie returnați de Consiliul Local.

Consiliul Local Vlădeni are de plătit 7 milioane de lei (1,6 milioane de euro, la un curs de 4,4 lei/euro), din care mai mult de jumătate sunt penalități. Până acum, primăria Vlădeni a plătit, în șase ani, 2,7 milioane de lei.

„La scurt timp după executarea lucrărilor au apărut găuri în așa-zisul asfalt. Fostul primar, Dumnezeu să îl ierte, era cu un picior în groapă, nu s-a mai putut implica pentru ca firma să remedieze problemele. Drumul era degradat atunci în proporție de 5%. După ce a murit primarul, fostul viceprimar, Dumnezeu să îl ierte și pe el, nici el nu s-a implicat pentru remedierea problemelor. Firma nu a făcut întreținerea în termenele stabilite”, povestește pentru gândul primarul Cătălin Brânzanu, trăgând concluzia: „În 2008 ne-au blocat conturile și de atunci plătim”.

În 2009 primăria Vlădeni a beneficiat, prin hotărâre de guvern, de o suspendare de 6 luni a executării silite. Dar bucuria nu a ținut mult. Edilul ne prezintă cifrele în lei vechi.

„ Am plătit 27 de miliarde de lei vechi până acum (2,7 milioane lei noi, echivalentul a circa 614.000 euro), și mai avem 7 miliarde de lei vechi, până la 34 miliarde de lei vechi (3,4 milioane lei noi). Din păcate, mai avem 36 de miliarde de lei vechi (3,6 milioane lei noi) drept penalități.

Penalitățile au depășit debitul și cresc în continuare. Sunt patru subcapitole de penalități, penalități la dobânzi, dobânzi la penalități. Am avut intervenții la Ministerul Agriculturii, Ministerul Finanțelor, am obținut numai răspunsuri negative, nu s-au găsit soluții. În șase ani noi am reușit să plătim 27 de miliarde de lei vechi, din banii primăriei, vă dați seama că nu avem cum să plătim penalitățile care cresc în continuare. Poate cineva va deschide ochii și va vedea…Cred că nici societățile private nu sunt executate așa cum suntem noi executați”, se revoltă actualul primar din Vlădeni.

În răspunsul primit de gândul de la APDRP se arată că motivul rezilierii proiectului Sapard – măsura „Dezvoltarea și îmbunătățirea infrastructurii rurale” – în cazul Consiliului Local Vlădeni (Iași) este „nerespectarea obligațiilor contractuale de către beneficiar”. „Este vorba de lucrările de întreținere a drumului. Nu au fost făcute acele plombări. Primăria trebuia să urmărească, la acea vreme, executarea lucrărilor de întreținere”, ne explică primarul Brânzanu.

Sursă imagini: Digi24

APDRP deplânge „situația regretabilă”

Deplângând „situația regretabilă” cu care se confruntă Primăria Vlădeni, APDRP a comunicat recent către consiliul local Vlădeni că datoria aferentă proiectului Sapard a fost prescrisă în cadrul bugetului UE, grevând acum bugetul de stat.
„Față de situația regretabilă cu care vă confruntați, vă comunicăm că debitul înregistrat de comuna Vlădeni este la acest moment prescris în cadrul bugetului UE grevând pe bugetul de stat. În acest context, APDRP nu deține prerogative legale de a elabora active normative pentru acordarea de faciulități fiscale, sens în care este necesr să vă îndreptați cu solicitare de fonduri pentru acoperirea datoriei la instituțiile de resort, acestea fiind: Consiliul Județean, Ministerul Dezvoltării Regionale și Administrației Publice și Ministerul Finanțelor Publice”, se arată în răspunsul primit recent de primăria Vlădeni de la APDRP.

„12 persoane au fost scoase de sub urmărire penală. Consiliul local este bun de plată”

„Un număr de 12 persoane au fost urmărite penal, între care fostul primar, dirigintele de șantier, administratorul firmei de construcții, reprezentanții comisiilor care au verificat lucrările. Toți au fost scoși de sub urmărire. S-a decis că „nu s-a produs fraudă în bugetul Comisiei Europene”, ne citește el din referatul procurorilor. Cu toate acestea, Consiliul Local Vlădeni este bun de plată, pentru că nu a urmărit executarea lucrărilor de întreținere a drumului. CL Vlădeni i s-a imputat suma de 3,4 milioane de lei, la care se adaugă penalități și dobânzi penalizatoare de 3,6 milioane de lei, care sunt în creștere.

Edilul spune că a cerut la Finanțe sprijin financiar, dar suma pe care primăria o are de plătit „este imputată, nu poate fi considerată la categoria arierate”, așa că Finanțele nu le-au dat bani.
Ce ar face mai întâi dacă nu ar avea conturile blocate? „Doamne, câte nevoi avem! Apă, canalizare, drum, iluminat public. Am două școli decopertate, începute în 2007, risc să le pierd de tot. Cu banii plătiți până acum, aș fi putut rezolva problema celor două școli”, își face el calculele.

Primăria Popricani (Iași) trebuie să dea înapoi 800.000 euro, plus penalități de un milion de euro

Valeriu Pârlog, primarul din Popricani (Iași), comună cu nouă sate, situată în apropierea Municipiului Iași, ne precizează încă de la început că „nu eram eu primar atunci, dar sunt obligat să gestionez această situație acum”.

„În 2002-2003 primăria a obținut un proiect Sapard pentru un drum comunal ce lega Popricani de Movileni. S-a considerat că este un drum strategic și s-a decis că trebuie asfaltat. Într-un an, de la recepția drumului, în 2005, drumul era unul prost. APDRP s-a îndreptat impotriva noastră. A avut loc un proces. Primăria nu și-a pus apărători și a pierdut”, își amintește primarul.

Printr-o sentință definitivă și irevocabilă instanța a decis că vinovat este consiliul local Popricani, care este bun de plată: 800.000 de euro.
Pe lângă acești bani mai sunt și penalitățile, care au ajuns la un milion de euro și cresc în continuare.

„De la București ni s-a spus că nu sunt soluții”

Primarul Pârlog își amintește că, la un moment dat, „și-a făcut curaj” și s-a dus să vorbească cu vicepremierul Dragnea. „Când a venit la Iași domnul vicepremier Dragnea și a făcut prezentarea aceea frumoasă cu regionalizarea, mi-am făcut curaj și m-am dus la el. Mi-a vorbit frumos, mi-a primit memoriul, dar de la București ne-au transmis apoi că nu se poate, că nu sunt soluții”, spune primarul care conduce o primărie cu conturile blocate de doi ani.

Este de părere că datoria lor ar trebui eșalonată. ” Alflel o să rămânem o comună subdezvoltată”, crede el, spunându-și mai mult pentru sine: „Tot o voință politică poate da o HG ca să ne scape de penalități”.

„Judecătorii au dat vina pe Consiliul Local, că nu a administrat bine drumul, că ar fi lăsat să circule pe drum mașini grele, care l-au distrus. Dar a fost un drum prost făcut. E cu gropi. Pe o porțiune de la intrarea și la ieșirea din sat eu mai pun pietriș în gropi, ca să se poată circula, dar sunt și porțiuni pe care nu se poate circula deloc. Am doi ani de mandat, am crezut în Guvern, în partid”, își strigă disperarea edilul din Popricani, care se plânge că cea mai mare problemă acum este că nu mai poate accesa fonduri europene.

Comuna Șușani (Vâlcea) are de dat înapoi 2 milioane de euro

O altă comună care trebuie să dea acum înapoi banii europeni este comuna vâlceană Șușani. În 2003 comuna a accesat un proiect Sapard cu o valoare de un milion de euro pentru proiectul rețelei de alimentare cu apă. Banii nu mai sunt, iar rețeaua nu a fost terminată.

„În toate rapoartele care au venit, în toate comisiile Sapardului, s-a constat lipsa personalului muncitor în teren. Au găsit un singur muncitor, materiale care nu trebuiau puse, au găsit nerespectarea proiectului”, spune Gheorghe Staiu, primarul comunei Șușani, citat de Digi24.
Primarul speră totuși să scape de rambursarea a 2 milioane de euro, dacă mai primește bani de la Consiliul Județean pentru a finaliza lucrarea, respectiv pentru a face funcțională alimentarea cu apă.

Cristian Adomniței, președinte CJ Iași, empatizează cu primarii din Vlădeni și Popricani: „Trec printr-un purgatoriu”

Contactat de gândul, Cristian Adomniței, președinte CJ Iași, spune că știe de situația celor două comune din județ care trebuie să dea înapoi câteva milioane de euro luate prin Sapard, empatizând cu primarii: „Cele două primării – Vlădeni și Popricani – trec printr-un purgatoriu. Sunt disperat că nu le pot ajuta”.

„Legal nu există nici o posibilitate de a face ceva pentru aceste primării. Nu cunosc nici să existe un proiect la nivel central pentru a rezolva această situație. Singura soluție ar fi ca bugetul central să acopere datoriile, dar asta să fie cu titlu de excepție, ca să nu încurajeze și alte primării să facă la fel” , spune Cristian Adomniței, care este convins că problema adevărată este însă aceea că, atât timp cât au aceste datorii, primăriile nu vor putea accesa alte fonduri europene.

Dragnea: „Nu este simplu, nu este o soluție conturată”

Întrebat de gândul dacă datoriile primăriilor ar putea fi acoperite de la bugetul de stat, vicepremierul Liviu Dragnea a precizat pentru gândul că nu există o soluție conturată pentru rezolvarea problemelor primăriilor care au de dat înapoi banii Sapard.

„Am început discuții cu domnul vicepremier Daniel Constantin. Vom mai avea discuții. Majoritatea sunt primari noi, care au moștenit datoriile de la foști primari. Oamenii ăștia nu au nici o vină și nici comunitățile nu au nici o vină”, a adăugat vicepremierul Liviu Dragnea.

Întrebat dacă datoriile vor fi acoperite de la bugetul de stat, Dragnea spune că „nu este simplu” și că „nu este o soluție conturată”.

APDRP a reziliat până la sfârșitul anului 2013 un număr de 24 de proiecte Sapard – pe măsura 2.1. „Dezvoltarea și îmbunătățirea infrastructurii rurale” pe care le obținuseră 24 de primării de comune. Dintre acestea, 14 primării din zece județe trebuie să returneze banii Sapard pe care i-au primit. Datoriile totale ale celor 14 primării se ridică la 11 milioane de euro, la sumă adăugându-se alte milioane de euro drept penalități.

Sorry, there are no polls available at the moment.
Urmărește Gândul.ro pe Google News și Google Showcase
Rezultate parțiale alegeri prezidențiale 2024. Finala Georgescu - Lasconi se conturează tot mai clar. Ultimele...
Legătura neștiută dintre Călin Georgescu și Elena Lasconi! Dezvăluirea făcută de Dan Diaconescu
FOTO. Iuliana Pepene, una dintre cele mai frumoase prezentatoare de știri, e iar singură!
Cum a ajuns Ion Iliescu primul președinte al României democrate. Istoria marcată de minciuni, proteste...
Ce se întâmplase cu Gabriel Cotabiță în ultimele luni! Declarațiile făcute de soția lui cu...
Cele mai controversate declarații ale lui Călin Georgescu: Apologia legionarilor, elogii aduse lui Putin și...
Victor Ponta dă vina pe Nicolae Ciucă, „un idiot util”, pentru rezultatele alegerilor. „A fost...
Ce legătură are Vladimir Putin cu Cătălin Georgescu? Presa din Rusia EXULTĂ după victoria năucitoare
Cum se menține în formă Cristela Georgescu, la 54 de ani! Soția lui Călin Georgescu...
Rezultate parţiale alegeri prezidenţiale. Elena Lasconi măreşte diferenţa faţă de Marcel Ciolacu, care a căzut...
Șoșoacă despre Călin Georgescu: E un...
Elena Lasconi, prima reacție după ce a intrat în cel de-al doilea tur al alegerilor...
Cum a reușit 'meteoritul' Călin Georgescu să fie numărul 1! Explicația unui specialist în social...
Anunțul RAR pentru cei care vor să facă ITP-ul
Alegeri prezidenţiale 2024, turul I. Rezultate parţiale. Elena Lasconi, 19,17% - Marcel Ciolacu 19,15%. Aproape...
ADEVĂRUL despre România în Al Doilea Război. „Am avut norocul să...”
Dezvăluirea momentului despre Călin Georgescu. Dan Diaconescu aruncă bomba. Nu știa nimeni
Controverse după moartea lui Silviu Prigoană: Copiii minori ar fi fost sedați de frații mai...
Cum a apărut Ilinca Simion la o secție de votare din București. George Simion a...
VIDEO Călin Georgescu, prima reacție după exit poll-urile de la închiderea urnelor: „Poporul român a...
Oana Roman, mesaj trist despre moartea prietenilor ei, Gabriel Cotabiță și Marius Bațu. „Bucurați-vă, fraților,...
Gabriel Cotabiță, înmormântat fără fast, într-un cadru restrâns, similar cu ceremonia lui Silviu Prigoană
BANCUL ZILEI. Ajunge BUBULINA acasă și își găsește bărbățelul prin bucătărie: - Vai, ce surpriză!
Cercetătorii au reușit să recreeze sunetele dinozaurilor